Circulatia rutiera se desfasoara, joi, pe toate drumurile nationale, judetene si comunale, din judetul Calarasi, in conditii bune, de iarna, a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Calarasi, Ramona Tudor.
Potrivit acesteia, la nivelul IPJ Calarasi s-au continuat masurile pentru asigurarea fluentei traficului rutier, lucratorii de politie impreuna cu administratorii drumurilor actionand in acest sens cu ultilaje si materilale antiderapante. Miercuri, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, s-au produs mai multe evenimente pe drumurile din judetul Calarasi.
Astfel, pe raza judetului s-au produs sase accidente rutiere din care unul soldat cu ranirea grava a unei persoane, toate pe fondul circulatiei cu viteza neadaptata la conditiile unui drum acoperit cu zapada, iar pe DJ 402 sat Mariuta s-a format un blocaj de zapada, traficul rutier fiind reluat dupa aproximativ trei ore.